Invitata podcastului de azi este Oana Zăbavă, cu care vorbim despre viaţa unui român în Statele Unite. Însă Oana este licenţiată în ştiinţe politice şi masterată în relaţii internaţionale, deci am întrebat-o despre relaţiile SUA-UE, prin prisma întâlnirii la nivel înalt dintre Donald Trump şi Emmanuel Macron. În partea a doua a acestei conversaţii, veţi putea asculta şi abordarea unor subiecte din actualitatea românească, aşa cum este ea percepută de dincolo de Oceanul Atlantic.

„Acolo unde locuiesc eu, […] povestea asta de patriotism economic pe care o avansează Trump […] este populară. […] El a simţit faptul că Statele Unite, prin procesul de globalizare, au pierdut foarte mult, în sensul puterii de angajare a unor muncitori locali. El, cumva, a perceput corect că treaba asta duce la o «boală socială», că sunt comunităţi întregi care-au căzut în sărăcie […], iar genul ăsta de identificare şi validare a acestor perdanţi, în Statele Unite, n-a fost ceva pe care partidele politice să-l fi recunoscut,” răspunde Oana, atunci când o provocăm să compare atractivitatea politicilor autohtoniste la nivelul electoratelor din SUA şi statele-membre UE.

Acest podcast cuprinde declaraţii ale lui Donald Trump [link], [link], [link] și Emmanuel Macron [link]. Muzică: [link]. Sursa foto [link].

Notă: Cu scopul de-a aniversa Ziua Libertăţii Presei, am publicat interviul cu Liana Ganeape 3 mai. Oana Zăbavă, însă, a fost primul nostru invitat din afara echipei standard.

Editor coordonator: Paul Chioveanu. Gazdă: Codru Vrabie. Invitată: Oana Zăbavă. Comentatori: Paul Chioveanu şi Mihnea Dumitru. Episod înregistrat în data de 1 mai 2018. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *