Category :

Codru Vrabie îşi aminteşte despre o soluţie tehnică pe care a văzut-o în Olanda, acum mai bine de 10 ani. Iată cum poate fi îmbunătăţită viața de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi din oraşele mari, dacă administrația publică locală îşi propune să se gândească și la ce poate face (sau trebuie să facă) pentru oamenii din cartier.

Acum 8 ani, cam pe vremea asta, discutam cu un prieten, la o bere, în Cişmigiu. Sau o fi fost toamna? Nu, trebuie să fi fost primăvara! Radu mă întreba dacă mi s-ar fi părut utilă o platformă de comunicare online, în care oamenii plecaţi din ţară să arate ce soluţii s-au găsit acolo pentru problemele pe care noi le întâmpinăm aici. Iar eu mă arătam extrem de entuziasmat de idee, ba chiar ştiam exact care-ar fi fost prima soluţie pe care-aş fi vrut s-o prezint eu! Din păcate, acel proiect a luat o altă traiectorie; dar asta nu-nseamnă că nu putem „deschide taraba” chiar aici:

 Ne pregătim să deschidem o secţiune de blog colaborativ pe telegraful.net. Deocamdată, ne gândim să-i spunem simplu, „Idei în dezbatere.” Click pe link, dacă vrei să afli toate detaliile despre cine, când şi cu ce fel de subiecte poate contribui

Povestea aceea, „prima soluţie” despre care mi-am dorit atunci să scriu, era despre parcări. Iar lipsa parcărilor e mai dureroasă azi decât era în 2010. Nu doar în Bucureşti, ci în toată ţara, mai ales în oraşele mari şi, mai abitir, în oraşele care au devenit poli de dezvoltare. Aşadar, am convingerea că soluţia pe care am văzut-o eu în Olanda merită adusă în atenţia publicului şi a decidenţilor. Este vorba despre parcări semi-îngropate, între blocuri, cu spaţii verzi şi locuri de joacă semi-înălţate, aşa cum am văzut eu la Maastricht.

Nu sunt urbanist ori arhitect, aşa încât povestesc despre soluţia asta din perspectivă de simplu beneficiar sau chiar spectator. În 2006-07, în drumul meu către facultate, treceam pe lângă astfel de parcări în fiecare zi. Mi-am dat seama de ingeniozitatea soluţiei din pură întâmplare, când am nimerit cu bicicleta în curtea interioară a complexului de blocuri Ceramique, dintre Sphinxlunet şi Mosalunet (ilustraţia 1). Spaţiul verde, cu loc de joacă pentru copii, ascunde o parcare subterană generoasă, care a fost construită după darea în folosinţă a blocurilor.

Ceva mai la sud, respectiv înspre periferia oraşului, se poate vedea o structură similară (dar mai veche), din care se poate deduce cum a fost gândită soluţia prezentată mai sus. La parcarea de pe Randwycksingel (ilustraţia 2) se vede suficient de clar nivelul semi-îngropat, cu deosebirea că şi nivelul de la suprafaţă (supra-înălţat doar cu o jumătate de metru) este dedicat tot parcării. Rampele de acces pentru maşini sunt descoperite şi vizibile în Randwyck; prin contrast, în Ceramique, rampele sunt ascunse în gangurile dintre blocuri (ilustraţia 3). Cum ar fi să putem scăpa de actualele aglomerări de maşini între blocuri? (ilustraţia 4)

Ce mi-aş dori eu tare mult de la «edilii» noştri (primari şi consilieri locali) ar fi un plan de investiţii în astfel de parcări semi-îngropate. Dacă s-ar putea finanţa din fonduri europene, cu atât mai bine! Aş începe din zonele unde există locuri virane, pentru a le reda comunităţii. Odată finalizată componenta de parcare, aş trece la cel mai apropiat complex de blocuri, încurajând oamenii să parcheze în fostul loc viran, reamenajat, până când se construieşte noua parcare semi-îngropată. Aş mai putea începe şi din zonele unde există supermarketuri cu parcări generoase de suprafaţă, tot în ideea de-a face loc pentru lucrările de construcţii.*

Pe măsură ce acest plan de investiţii ar fi pus în aplicare, oraşele noastre ar avea mai puţine trotuare ocupate cu maşini parcate aiurea; oamenii ar avea loc să circule pe trotuar, inclusiv cu căruciorul copilului, căruciorul de cumpărături ori chiar fotoliul rulant. Am câştiga spaţiu pentru biciclişti, ba chiar am putea începe să vedem (şi să apreciem) arhitectura caselor de pe străzile înguste. Şi am avea mai mult spaţiu verde, iar copiii ar putea începe din nou să se joace în „curţile” dintre blocuri. Să mai adaug că un astfel de plan ar deschide locuri de muncă pentru măcar 2-3 ani? Nu doar în construcţii, ci şi în industria mobilierului stradal!

Gândurile mele pornesc de la premisa că «edilii» noştri nu-s puşi doar pe căpătuială. Dar admit că un astfel de plan s-ar potrivi şi cu schemele de finanţare ocultă a partidelor politice, pe bază de «comisioane» şi «parandărături», deci nu văd niciun motiv pentru a bloca un astfel de proiect. Chiar dacă mă voi supăra din nou s-aud că „a furat, maică, da’ uite c-a şi făcut ceva,” sunt dispus să sprijin un astfel de plan de investiţii în orice oraş din ţară! Pentru că, după ce eliberăm străzile de maşinile parcate aiurea, vom putea să descongestionăm şi traficul care ne sufocă.

Ilustraţii din Google Street View şi Google Maps/Satellite View.

 Autor: Codru Vrabie. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *